Vis Etern
(o mică încercare... continuare la poemul lui Mihai Eminescu "Luceafărul".)
O vin Frumoasa mea în Cer
Şi Lumea ta o lasă,
Eu voi fi al tău Păzitor Înger
Iar tu - a mea Mireasă.
Stăpîna Cerurilor şi a mea să fii,
Cu a ta Lumină să umpli galaxiile pustii,
Să dai sens nemurirei mele
Şi ale altor mii de stele.
Vino aici, sus cu mine,
Cît de mult Eu te iubesc!
Dăruieşte-mi nopţi de fericire pline
Să simt şi eu o dată că Trăiesc!
Să pot să zbor şi eu în vis,
Să strălucesc cu mult efort...
Să nu mă mai vezi stins-
Să cuprind cu a mea Lumină
Universul Tău şi Tot!
Vino şi dăruieşte Fericire
Sufletului meu rece şi mort,
Cunoaşte ce e Nemurire-
Ce mii de veacuri o suport!
Cîntă-mi dulce să te-ascult
Şi umple-mi interiorul cu Căldură...
Că am îngheţat atît de mult-
Din existenţa-mi asta dură...
Hai, de sus noi să privim,
Cum oamenii se nasc şi mor...
De clipe dulci să ne amintim-
De ele să ne fie dor...
Zbori spre mine Scumpa mea!
Şi Lumea ta o lasă,
Cunoaşte Veşnicia, Dragostea
Şi de nimic nu-ţi pasă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu