Alla Axiuc: martie 2011

vineri, 18 martie 2011

Moldova orfană. Părinţii pleacă, dar în grija cui rămân copii?

Centrul de Investigaţii Jurnalistice şi Organizaţia Internaţională pentru Migraţie a desfăşurat ieri o şedinţă cu tema „Părinţii pleacă la muncă peste hotare - în grija cui rămân copiii?”, la care a fost invitat să participe Clubul Jurnaliştilor de Investigaţie.

În urma realizării celui de-al doilea raport de monitorizare a mass-media, s-a constatat că ziarele din R. Moldova nu acordă atenţia necesară subiectelor privind traficul de fiinţe umane, violenţa în familie, migraţia ilegală.

Valentina Buliga, ministra Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei, prezentă la şedinţă, a declarat: „Astăzi avem 100.000 de copii care au rămas fără ocrotire părintească, pentru că politicile şi cadrul legislativ existente la ora actuală nu întotdeauna asigură o protecţie adecvată acestor copii. Menţionez că, fără prestaţia mass-media în acest domeniu, fără participarea societăţii civile, autorităţilor publice locale, structurilor abilitate prin lege şi regulamente, noi nu o să fim în stare să le oferim acestor copii protecţia necesară”. Ministra a mai adăugat că, de anul trecut, funcţionează un plan privind protecţia copiilor care sunt lipsiţi de grija părintească, plan care este realizat treptat, în termenul stabilit. Roman Poznanschi, membrul Fundaţiei Terre des hommes, delegat în Moldova, a enunţat următorul fapt: „Spre marele regret, problema majoră e că nu avem date, cifre exacte despre aceşti copii. Ministerul Educaţiei numără copiii care se află în circuitul şcolar şi atunci Valentina Buliga şi ministerul pe care îl reprezintă ţin cont de dificultăţile înregistrate la copiii cu care se confruntă cadrele didactice şi asistenţii sociali. Pentru a ameliora situaţia, e nevoie de o conlucrare cu părinţii şi copiii la nivel psihosocial. Până la urmă, nu deţinem cifre reale în care să avem încredere, în schimb, lucrăm la nivel local, ajutăm serviciile sociale să se organizeze şi ne confruntăm tot mai mult cu această realitate, în care copiii sunt rămaşi fără tutelă”.

Din cauza lipsei unui program special, care ar cuprinde situaţia acestor copii, Fundaţia Terre des hommes şi-a propus ajutorul întru crearea unui sistem care are drept scop să creeze o corelaţie cât mai strânsă între cadrele didactice şi asistenţii sociali, pentru a identifica copiii aflaţi în situaţii de criză, pentru a le oferi ajutorul şi susţinerea de care au nevoie.

Deşi, la nivel material, aceşti copii stau destul de bine, ei sunt lipsiţi de ceva mai important - grija şi dragostea părintească. Membrul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Andrei Lutenco, a declarat că părinţii decişi să plece peste hotare vor fi obligaţi de acum înainte să aleagă pe seama cui vor lăsa copiii lor. În acest sens,Valentina Buliga a menţionat că părinţii care nu vor asigura o tutelă copiilor în timpul lipsei lor vor fi sancţionaţi. Sancţiunile şi pedepsele vor fi indicate în legislaţia care urmează a fi ajustată.

Ministra Muncii a cerut ajutor şi sprijin atât din partea organizaţiilor apte să amelioreze această situaţie, cât şi a mass-media, care poate furniza mai multă informaţie privind sensibilizarea oamenilor care, până în prezent, n-au realizat ce daune provoacă copiilor lor, crezând că banii vor substitui dragostea faţă de ei.

Alla Axiuc

La colţuri de stradă: Şi ele fac parte din farmecul oraşului nostru

De foarte multe ori observăm cum, pe marginile străzilor din oraş, stau câteva bătrâne, având înşirate pe un cearşaf îngălbenit obiecte scoase din casă la vânzare - cărţi, plante de cameră, tacâmuri şi alte lucruri care, la prima vedere, n-ar mai folosi la nimic. Oare ce le-a adus în stradă pe aceste femei? Ca să câştige ceva din cele expuse la vânzare sau pentru că sunt singure şi au găsit o modalitate de a se aduna pentru a depăna între amintiri din negura vremurilor.

E destul să te apropii că imediat ţi se propune o lanternă veche, o păpuşă defectă, un aparat de radio din cele cu galenă, nişte papuci ce ţin de moda veacului trecut, oglinzi, bijuterii şi chiar cosmetică de prin anii tinereţii lor. „Nu le vând ca să fac parale, sunt obiecte de acasă la care am ţinut mult, le-am folosit cu dragoste, iar acum, când nu mai am nevoie de ele, n-aş vrea să le arunc, aşa cum o fac alţi oameni. Vreau să le ofer celor care poate au nevoie de ele. Nu întotdeauna le dau contra plată. De cele mai multe ori, le dărui, dacă văd că omul e cu adevărat interesat de ceva, dar n-are bani. Simt că ofer acestor lucruri o viaţă nouă, mă bucur că nu vor mai sta prăfuite, ci vor fi de folos cuiva”, îmi mărturiseşte Ludmila Petrovna, una dintre cele câteva bătrâne pe care le văd de câţiva ani, stând în acelaşi loc de pe bulevardul Dacia.

La intrarea în Piaţa Centrală, lângă centrul comercial UNO, dar şi în multe alte locuri ale oraşului, neapărat vei întâlni zeci de asemenea femei în vârstă. Marea lor majoritate sunt sociabile şi bucuroase de nişte „urechi noi”, cărora să li se plângă de greutăţile vieţii sau să le povestească istorii din viaţa lor. Aflu că Galina Vasilevna a fost pediatru, vecina de-alături - profesoară la Universitatea Tehnică din Moldova, iar cealaltă - ingineră. Toate au ocupat cândva un loc important în societate şi acum, ieşite la pensie, la vârsta de 70-80 de ani, nu acceptă gândul că nu mai trebuie nimănui. Totodată, pensia mică, în valoare de 800 de lei, le obligă să caute un mijloc alternativ de câştig. „De multe ori se întâmplă că nu vând nimic sau, dacă omul cere ceva cu o jumătate de preţ, îi ofer cu mare plăcere, deoarece îmi este greu să le duc acasă, ca a doua zi să le aduc din nou”, îmi spune fosta ingineră.

Dacă la prima vedere se pare că aceste lucruri propuse spre vânzare nu au valoare, pentru unii ele reprezintă un adevărat tezaur. Există destui colecţionari, amatori de obiecte vechi, care sunt oricând gata să le cumpere chiar şi la un preţ majorat, de pildă 500-1000 de lei pentru un album de fotografii de la cumpăna secolelor XIX-XX, precum şi medalii vechi ale veteranilor, timbre poştale, primele ediţii ale unor cărţi importante… Unele dintre aceste doamne, conştientizând acest fapt, nu se sfiiesc să solicite un preţ „frumuşel” pentru o veche maşină de dactilografiat sau pentru un samovar suflat cu argint.

Unii oameni, chiar dacă nu cumpără, trecând pe alături se opresc şi privesc curioşi la aceste lucruri, ca la muzeu. „Îmi place să le admir şi, dacă unele din aceste obiecte îţi stârnesc zâmbetul - pentru că te întrebi: cui îi va trebui, de exemplu, o jucărie spartă -, altele chiar te uimesc prin inedita lor formă, pictură, ornament. E ceva ce nu mai întâlneşti în cotidianul nostru”, îmi mărturiseşte o tânără pe care tocmai am surprins-o examinând un pieptene vechi şi o oglindă de buzunar. Chiar dacă nu mai sunt în stare să participe activ la viaţa cotidiană, rolul femeilor cu asemenea ocupaţii pe trotuarele oraşului rămâne unul important - un fel de bunicuţe pentru trecătorii cărora le dau un sfat, le spun o istorioară, îi poartă printre suvenirele unor timpuri apuse… Şi ele fac parte din farmecul oraşului nostru…

Alla Axiuc