http://www.infotag.md/reportaje/585924/
"Noi pur şi simplu solicităm şi vrem să fim luaţi în serios!’’
La Agenţia de Ştiri, Infotag, astăzi 26 Octombrie, se adună studenţii-membri ai Senatului Studenţesc de la Universitatea de Stat pentru a-şi exprima dezacordul cu privire la o serie de acţiuni ale administraţiei USM.
Deşi e o zi tipică de Toamnă, cam monotonă şi tristă pentru asemenea teme, nu rezist totuşi să nu merg la o astfel de conferinţă. Mă motiveză faptul că mai sînt încă studentă într-un colectiv respectiv de studenţi şi de aceea această conferinţă mă vizează direct. Mă deranjeză multe chestiuni care par că există şi ‘’trebuie’’ să existe în mod normal, fără să-i deranjeze în schimb, pe cei de la administraţia USM-ului.
‘’Noi sîntem conducerea Senatului USM, eu sunt preşedintele acestui senat, Alexandru Filipschi, vice-preşedintele senatului este Victor Chironda , Daniela Vasilache este membrul Consiliului de Senatori, Ana Sîrbu e secretarul general al Senatului Studenţesc USM’’ îşi prezintă emoţionat grupa de senatori, Alexandru Filipschi. Citesc pe feţele lor- nerăbdarea, par agitaţi. Fiecare îşi ocupă cît mai comod scaunul şi îşi înşiră grijuliu conspectele pe masă, exact cum o fac atunci cînd sunt la seminare şi urmează să răspundă.
Preşedintele Senatului tuşeşte scurt, încearcă de cîteva ori, inconştient şi automat să-şi slăbească cravata care posibil îl deranjează să respire, după cîteva încercări zadarnice îşi scoate stîngaci o basma din buzunar pe care în aceeaşi clipă o scapă din mîini şi tot atunci o prinde din cădere. Îşi şterge fruntea transpirată şi încreţită de emoţie. Face o introducere, aducînd la cunoştinţă despre apariţia şi componenţa Senatului Studenţesc, de asemnea despre necesitatea existenţei la USM a unei asemenea formaţiuni.
În loc de Senat-Ligă să fie!
În vara anului 2009 aceşti membri s-au întîlnit la o tabără de vară organizată de un ONG din Republica Moldova, este vorba de Alianţa Studenţilor din Moldova împreună cu Solid Fundation din Olanda, care de asemenea e o organizaţie nonguvernamentală. A fost cîştigat un proiect. Participanţii au fost studenţii de la trei universităţi: USM, ASEM; UCCM. Proiectul avea drept scop să realizeze nişte traininguri despre cum să se facă o autoguvernare corect într-o instituţie de învăţămînt. După numeroase ore, urmase implimentarea în practică.
Luînd hotărîrea în mîini aceşti tineri au mers la administraţia USM, însă ideea de a crea un senat nu a plăcut. S-a purces la un demers adresat rectorului universităţii, răspunsul care a urmat anunţa că ideea este bună, dar însuşi denumirea de ‘’senat’’, este demodată, rectorul le-a propus să se numească ‘’liga studenţilor’’. Văzînd o astfel de susţinerea din partea rectorului, studenţii s-au adresat după încurajare la Campania de Promovare a Senatului Studenţesc şi la Campania de Alegeri. Astfel, studenţii tuturor facultăţilor au avut posibilitatea să se înscrie în liste şi să-şi facă în mod liber alegerile. Echipa care s-a format a purces la crearea statutului, regulametului şi programului de acţiuni. S-au făcut un şir de activităţi pentru a promova noţiunea şi existenţa senatului studenţesc. După aceasta s-au efectuat un şir de investigaţii şi s-au depistat o mare diversitate de probleme cu care se confruntă de mult timp şi pînă în prezent învăţăceii de la USM.
Rectorul ignoră, Prorectorul susţine
Primind numeroase plîngeri din partea studenţilor, senatul studenţesc a decis să scrie nişte cereri către rector cu scopul de a revizui şi a elimina litigiile. ‘’Rectorul a refuzat să ne accepte regulamentul şi statutul de Senat Studenţesc. Refuzul său era motivat prin faptul că în curînd va apărea o nouă funcţie pentru prorector, ţinînd cont de problemele cu care se confruntă studenţii, posibil atunci va fi acceptată şi existenţa unei asemenea formaţiuni ca Senat Studenţesc.’’
Noul prorector Tudor Arnăut părea să susţină ideile tinerilor, a acceptat chiar şi a susţinut cîteva puncte din planul lor de acţiuni.
Filipinschi a mai adăugat, că la una dintre întrunirile efectuate recent de Senat şi cîteva organizaţii pentru studenţi, rectorul USM, la un moment dat a demonstrat lipsă de respect faţă de cei adunaţi, ridicîndu-se şi plecînd din sală .
Probleme, plîngeri, cereri…
‘’Se optează pentru desfăşurarea sesiunii după programul vechi, adica pentru susţinerea a 6 examene pînă la vacanţa de iarnă, ci nu după cum prevede noua programă: 3 examene pînă la sărbătorile de iarnă şi 3 după.’’ Pentru aceasta, cei de la senatul studenţesc au înaintat o campanie de colectare a semnăturilor pentru a afla dorinţa tuturor studenţilor dacă sînt de acord cu implimentarea acestui program în cauză sau nu. În doar două săptămîni şi jumătate cei de la senat au colectat 6 mii de semnături. S-a explicat faptul că vechea modalitate de petrecere a sesiunilor este mult mai comodă pentru studenţi, aceştia reuşind să se odihnească fără stress în vacanţa de iarnă ca mai apoi să înceapă cu noi forţe cel de-al II-lea semestru . A fost întocmită o cerere adresată Ministerului de Educaţie în acest sens.
O altă problemă care s-a pus în discuţie a constituit-o reţinerea a unui procent din bursa fiecărui student care beneficiază de aceasta. Litigiu constă în faptul că această taxă este preluată din bursă fără acordul studenţilor şi constituie ~6 lei. Înmulţind această cifră la cele 13 facultăţi de la USM şi la cei aproximativ a cite 100 de bursieri de la fiecare facultate, nouă luni de studii…se primeşte o sumă destul de ‘’frumuşică’’. Membrii senatului anunţă că nu au aflat totuşi unde sau cui servesc aceşti bani. Reieşind din aceste condiţii, ei au ajuns la concluzia că această sumă este retrasă ilegal. Astfel, membrii senatului au înaintat o altă cerere căte : ‘’ Confideraţia Naţională a Sindicatelor , Ministerului Tineretului şi Sportului, Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi de Corupţie precum şi Procuraturii Generale în numele Procurorului General care este şi membrul Senatului Profesoral USM să se autosesizeze în privinţa acestei cauze. Prin această cerere, studenţii solicită ca cei de la conducerea universităţii să respecte toate normele care sînt prevăzute în regulamentul USM şi cele ce prevede sistemul de învăţămînt după Bologna.’’
‘’Noi am constituit o structură care are menirea să contribuie la administrarea eficientă şi transparentă a fondurilor universitare, la apărarea şi promovarea drepturilor studenţilor, dar şi la dezvoltarea unei societăţi civile puternice în domeniul universitar al Republicii Moldova.’’
Apariţia senatelor studenţeşti în toate universităţile din Republica Moldova este un prim-pas spre implimentarea autoguvernării studenţeşti care este un factor indispensabil al bunei dezvoltări a procesului educaţional superior.’’afirmă cu o oarecare doză de demnitate şi siguranţă în cele rostite, preşedintele Senatului.
‘’Nu există universitate fără studenţi, iar studenţii sînt parte integră a oricărei instituţii de învăţămînt, în acest sens ei sînt obligaţi să contribuie la buna administrare a instituţiei respective.’’ a concis vice-preşedintele Senatul Victor Chironda.
Membrii Senatului, în decursul discuţiei sale, au pus accentul pe trei cele mai importante probleme din întregul şir existent, care ar trebui cît mai curînd revizuite şi soluţionate.
Senatul USM solicită :
1. Administraţiei USM: să păstreze modalitatea veche de petrecere a examenelor cel puţin pentru anii II şi III de studiu şi anume 6 examene în luna decembrie
2. Ministerului Educaţiei de a-şi revedea hotărîrea cu privire la organizarea activităţii didactice şi anume pentru simestrul 1: de la 15 la 14 săptămîni de studiu şi pentru simestrul II: de la 14 la 16 săptămîni de studio., Senatul Studenţesc USM să fie acceptat ca organ de autoguvernare studenţească a USM şi să înceapă activitatea sa conform regulamentului
3. Confideraţia Naţională a Sindicatelor , Ministerului Tineretului şi Sportului, Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi de Corupţie precum şi Procuraturii Generale să se autosesizeze în privinţa reţinerii a unui procent din bursa studenţilor fără acordul acestora. În caz de neîndeplinire a acestora, Senatul Studenţesc USM îşi rezervă dreptul de a organiza manifestări de protest şi acţiuni de sensibilizare a opiniei publice.
Băieţii din Senat anunţă că cei de la administrarea USM-ului, defapt se conduc după un regulament general, cel a Guvernului, ci nu au unul special întocmit pentru universitate: ‘’ Da poftim, lasă administraţia să facă regulamentul pentru universitate, dar şi să-l dea studenţilor să-l consulte şi să vină cu anumite modificări, rectificări. Uite aşa se face!’’.
‘’Cunoaşteţi că sînt un şir de probleme de orice rang de la probleme tehnice şi pînă la acei maidanezi care se primblă déjà de ani de zile în curţile universităţii. Noi am încercat să aducem contribuţia noastră la soluţionarea acestor probleme şi că noi ne-am putea aduce aportul la soluţionarea lor.’’Victor Chironda mai adăugă faptul că atunci cînd s-a ajuns la discuţia cu rectorul universităţii privind aspectul financiar, acesta s-a făcut şi mai ignorant faţă de Senatul Studenţesc. Tinerii îşi exprimă dezamăgirea şi nemulţumirea pentru faptul că sînt trataţi astfel, mai ales că munca pe care o fac nu este nici într-un fel remunerată, toate cheltuielile financiare şi de timp sînt suportate nemijlocit pe seama lor.
Prin numeroasele exemple aduse, se observă sîrguinţa acestor tineri, dorinţa de a mobilize toţi studenţii universităţii, de a-şi cere respectarea drepturilor, de a cere soluţionarea problemelor de care conducrea universităţii pare că a uitat sau se face a nu observa
‘’Noi pur şi simplu solicităm şi vrem să fim luaţi în serios, noi chiar vrem să facem ceva ca să soluţionăm problemele cu care ne confruntăm!’’pe această notă provocătoare ia sfîrşit conferinţa. La fel ca şi aceşti tineri sper că în curînd situaţia de la Universitate, dar şi din întreaga ţară să se îmbunătăţească semnificativ, desigur, nemijlocit cu participarea noastră.