
Eminesciana VII
În cinstea împlinirii a 161 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu, a fost inaugurată o expoziţie reprezentativă, ieri 13 ianuarie în Centrul expoziţional Constantin Brâncuşi.
Galeria Eminesciana a numărat 108 lucrări de artă: „Arborele Eminescu” de David Aurel, „Luceafărul” de Manciuc Vladimir, „Mihai Eminescu” de Mireanu Mihai, de asemenea sculpturi din ceramică şi ghips, printre care un bust voluminos a Poetului realizat de Guţu Ion.
În lucrările efectuate din pânză şi ulei se regăsesc uşor imaginile din versurile eminesciene: „Lacul”, „Diana” „Din noaptea..” „Afară-i toamnă” „Sara pe deal”.
Ghenadie Jalba, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici a menţionat că în acest an comparativ cu alţii, din punct de vedere cantitativ expoziţia este mai mică :” Deşi este de un format mai modest, după părerea mea şi a colegilor mei, expoziţia este totuşi una reuşită”.
La inaugurare au venit nu doar cei maturi, apţi de a gândi şi filosofa profund ci şi cei micuţi care l-au îndrăgit pe Eminescu din primele versuri ale poeziei „Somnoroase păsărele”.
Pictorul Ion Daghi a recitat un fragment din Scrisoarea I, despre geneza lumii astfel, asociind acea lumină apărută din haos cu genialitatea şi importanţa lui Mihai Eminescu pentru literatura şi cultura noastră. „Pentru noi Eminescu este o sursă nesecată de energie puternică, de creaţie pentru orice activitate, pentru viaţă”, a mai menţionat Ion Daghi.
Igor Isac a precizat faptul că cel ce încearcă să creeze ceva extraordinar, să întruchipeze ideal chipul şi opera marelui poet aceala şi se apropie într-o oarecare măsură de sufletul şi lumea lui Eminescu.
Ca şi ceilalţi maieştri în artă, pictorul basarabean Tudor Zbârnea în nenumărate rânduri a lăudat genialitatea, opera poetului, prestaţia sa pentru sufletul şi cultura întregii omeniri.
„Expoziţia de astăzi, operele celor 61 de pictori, sinceritatea şi rodul muncii lor este în consonanţă deplină cu universul, cu poezia lui Eminescu” a dat nota apreciativă criticul de arte Tudor Braga.
Admiratorii de artă vor putea vizualiza expoziţia până la sfârşitul lunii Ianuarie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu